Acasă » Vedete » Fuego, surpriză compleșitoare pentru „doamna Centenar”. Sărbătorita a plâns: „Mi-a mărturisit ca nu simte povara timpului”

Fuego, surpriză compleșitoare pentru „doamna Centenar”. Sărbătorita a plâns: „Mi-a mărturisit ca nu simte povara timpului”

De: Cancan 27/04/2018 | 11:27

Indiferent de locul sau oamenii pentru care cântă, Fuego emoționează și reușește să transmită puterea muzicii și a versurilor sale. Poate și de asta are o popularitate atât de ridicată, reușind să fie unul dintre cei mai de succes artiști independenți din România. Iată că ieri, Paul Surugiu, după numele din buletin, a făcut un gest remarcabil pentru… „doamna Centenar”, o minunată bătrânică care a împlinit 100 de ani și care este admiratoare înfocată. Mai mult decât atât, singura dorință a femeii a fost aceea de a cânta Fuego la ziua ei.

Citește și: Reacţia lui Fuego, după ce s-a spus că celebrul Maluma l-ar fi copiat pe artistul român: “Dragii mei…“

Iar artistul preferat nu a întârziat să apară la Căminul de Bătrâni „Nicolae Cajal” din Capitală, loc în care a fost prezent de mai multe ori, asta pentru că iubește și apreciază oamenii în vârstă, cărora le poate aduce un strop de alinare prin muzica sa. La evenimentul respectiv a fost prezent și Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, Fuego oferindu-i acesteia un album de artă cu poemele lui Grigore Vieru.

„Sunt mândru de fiecare dată să aud printre cei ce-mi iubesc muzica se află și oamenii vârstnici. Nu sunt toate categoriile de public așa, ba dimpotrivă. Oamenii vârstnici sunt binecuvântări, sunt lacrimile lui Dumnezeu și ceruri întregi de înțelepciune! Și când mai pleacă, unul câte unul, mai veseli sau mai triști, prea devreme uneori, ajungem săraci, uitați tot mai tare de seninătate și vieți trăite demn! Ieri am cântat, cu satisfacție, la ziua doamnei Marioara Mihăilă, doamna CENTENAR! A făcut 100 de ani și bucuria sa cea mai deplina a fost sa ma aibă alături, cu muzica mea! I-am zărit lacrima in ochi și mi-a mărturisit ca nu simte povara timpului, nici a tot ce a trăit, având, printre alte, pe noptiera, o poza cu ea și cu mine, de acum câțiva ani, la care tine enorm! Iubiți oamenii vârstnici! Și noi vom ajunge ca ei!”, a declarat Fuego.

Citește și: Fuego și Irina Loghin au ajuns într-un jurnal TV… cu peripeții. Cum s-au descurcat artiștii la pupitrul știrilor

Luna care vine este una plină cu spectacole pentru Fuego. Pe lângă frumoasele concerte, el va avea și expoziții de pictură. Una dintre ele are loc pe 24 mai la Brașov . Botoșani, Suceava, Gura Humorului, Fălticeni, Piatra Neamț, Roman, Galați Vaslui, Târgu Jiu și Craiova sunt doar câteva dintre locurile în care va poposi ca să își încânte fanii cu cu cea de a doua parte a turneului în care aduce un omagiu muzicii ușoare românești: „TU EȘTI PRIMĂVARA MEA„.

Fuego este și actor

Fuego, pe numele din buletin Paul Surugiu, este un cântăreţ român cunoscut mai ales pentru melodiile sale dedicate sărbătorilor de iarnă. El este şi actor la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în tinerețe: „Eu aveam 19 ani, ea puțin mai mult”
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi ea a aflat că el avea o viață secretă
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $. Cum arată în interior și cu cât vinde acum casa pe roți
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație: „Eu nu stau cu nimeni niciodată doar de dragul de a sta într-o relație.”
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Zodiac chinezesc pentru luni, 20 mai 2024. Tigrul are parte de o trădare
Zodiac chinezesc pentru luni, 20 mai 2024. Tigrul are parte de o trădare
Stațiunea din România care a renăscut în ultima perioadă. I se spune litoralul de la munte și lumea o caută la fel ca pe vremuri. E aproape de București, are prețuri mici și activități pentru tineri și pensionari
Stațiunea din România care a renăscut în ultima perioadă. I se spune litoralul de la...
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Gata, e oficial! Începe MasterChef. Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu o să revină, în sfârșit, pe sticlă
Gata, e oficial! Începe MasterChef. Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu o să revină, în sfârșit, pe...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Băsescu, previziuni pentru Capitală: Firea nu are nicio șansă
Băsescu, previziuni pentru Capitală: Firea nu are nicio șansă
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o place foarte mult” / Cei doi formează un cuplu de aproape un an
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o...
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu am putut trece peste asta”
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu...
Sfatul zilei de luni, 20 mai 2024. Berbecii ies din zona de confort.
Sfatul zilei de luni, 20 mai 2024. Berbecii ies din zona de confort.
Ce se întâmplă, de fapt, dacă spargi fără să vrei un produs în Lidl, Kaufland sau oricare alt magazin. Legea spune clar când trebuie tu să plătești daunele
Ce se întâmplă, de fapt, dacă spargi fără să vrei un produs în Lidl, Kaufland...
×